Aniversari culturale 31.07.11(Franz Liszt)

31.07.1886 A murit, la Bayreuth, Bavaria FRANZ LISZT – compozitor maghiar

125 ani de la moartea compozitorului maghiar

Franz Liszt s-a născut pe 22 octombrie 1811 la Raiding în Ungaria, întreaga familie s-a mutat în 1821 la Viena, iar în 1823 la Paris. La vârsta de şapte ani cânta foarte bine la pian, la opt ani compunea, la nouă dădea concerte publice, iar la zece ani studia cu Czerny şi Salieri la Viena. În toate călătoriile sale, era însoţit de tatăl său care şi-a dat seama de talentul fiului său. Acest mod de viaţă îl face să sufere de epuizare nervoasă, la şaisprezece ani, vrând să renunţe şi să îmbrăţişeze cariera de preot. În anul 1823 se stabileşte la Paris unde îşi completează golurile din educaţie. La Paris ascultă trei mari muzicieni, care îi vor influenţa dezvoltarea viitoare: Berlioz, Paganini şi Chopin. Creaţia sa muzicală cuprinde 1.233 de lucrări, dintre care 649 sunt compoziţii originale. 150 dintre acestea sunt piese dedicate pianului. Creaţia lui Liszt poate fi împărţită în două categorii: lucrări de virtuozitate, compuse în prima parte a vieţii sale, când acesta era mai mult preocupat de succesul său ca interpret şi creaţia muzicală propriu-zisă. Aceasta din urmă constă în sonate, valsuri, lucrări pentru orchestră, poeme simfonice şi simfonii şi lucrări concertistice. Muzica lui Liszt este o muzică impetuoasă şi de bravadă, cu un efect calculat înainte şi o rezolvare trimufătoare a celor mai mari dificultăţi tehnice. Pentru a-şi putea pune în valoare creaţiile şi virtuozitatea Listz a comandat un pian urias, care conţinea trei claviaturi şi 16 registre, numit Piano-Melodium. Spre sfârşitul vieţii acest mod interpretativ avea să producă schimbări esenţiale. Muzica pentru pian a lui Liszt are nevoie de pianişti cu o tehnică desăvârşită, cu o sonoritate îndrăzneaţă şi cu un anumit grad de exhibiţionism şi extrovertire temperate. Liszt a fost pianistul pubicului, impunând prin interpretarea sa, atitudinea de bravadă, intimidând publicul şi luând cu asalt instrumentul. Alte lucrări: poeme simfonice Ce se aude pe munte, Tasso, Orfeu, Prometeu, Ungaria, Hamlet, Bătălia hunilor, simfonii Simfonia Dante, Simfonia Faust, concerte pentru pian, studii pentru pian Studii de execuţie transcedentala-1851, Studii de bravură-1838, Mari studii de Paganini, sonate Sonata în mi minor - dedicată lui Schumann, valsuri poloneze şi 20 rapsodii ungare. În turneul său efectuat în Principatele Române 1846-1847, Franz Liszt a rămas impresionat de muzica populară românească. Rezultatul a fost o Rapsodie română ce avea la bază doinele, baladele, cântecele de petrecere şi de jale cu care era întâmpinat prin locurile unde a călătorit. Această lucrare a fost găsită de compozitorul Bela Bartok, la aproape 85 de ani de la crearea ei. Rapsodia română are 25 de pagini, iar premiera a avut loc în 1931 la Ateneul Român din Bucureşti, în intepretarea pianistei Aurelia Cionca. A murit la Bayreuth, Germania, pe 31 iulie 1886, la vârsta de 74 de ani, de pneumonie pe care ar fi contractat-o în timpul Festivalului Bayreuth găzduit de Cosima fiica sa.

Surse: ro.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.last.fm; www.artline.ro; www.managerzone.com;

Aniversari culturale 28.07.11(Antonio Vivaldi)

28.07.1741 A murit, la Viena ANTONIO VIVALDI – compozitor italian

270 ani de la moartea compozitorului italian

Antonio Lucio Vivaldi s-a născut pe 4 martie 1678, la Veneţia, în Italia. Primul sau profesor de muzică a fost tatăl său, Giovanni Battista Vivaldi, violonist respectat, angajat la biserica din San Marco. Antonio a fost instruit pentru o viaţă clericală dar şi pentru una muzicală. După ce trecuse prin diverse etape introductive, el a fost hirotonit preot în martie 1703. Vocaţia sa era dedicată muzicii. În toamna anului 1703 a fost numit profesor de vioară la Ospitale della Pieta din Veneţia. Câţiva ani mai târziu a devenit dirijor al orchestrei de la aceeaşi instituţie. Sub conducerea lui Vivaldi, această orchestră a susţinut multe concerte strălucite şi a obţinut o reputaţie internaţională. Vivaldi a rămas la Pietà până în 1740. Ani petrecuţi acolo, au fost întrerupţi de numeroasele excursii pe care acesta le făcea în scopuri profesionale atât în oraşele italiene, cât şi în străinătate. Înzestrat cu un auz excepţional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere şi dirijor celebru, Vivaldi şi-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinaţii ritmice şi armonice şi a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-şi face un loc în orchestră, precum violoncelul sau fagotul, fără a uita oboiul şi nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, şi chiar alte instrumente ca mandolina sau trompeta. Vivaldi a fost foarte productiv în muzica vocală şi instrumentală, sacră şi laică. El a compus peste 700 de piese, variind de la sonate şi opere la concerte. În vremurile sale, a fost faimos şi a avut un succes cu compoziţiile sale pentru operă. Cele mai multe dintre operele sale au fost scrise pentru Veneţia, dar unele au fost interpretate pe întreg teritoriul Italiei, la Roma, Florenţa, Verona, Vicenza, Ancona şi Mantua. A părăsit Veneţia pentru ultima dată în 1740 şi a murit pe 28 iulie 1741, la Viena.

Surse: ro.wikipedia.org; www.last.fm; www.roportal.ro; theophylepoliteia.wordpress.com;

Aniversari culturale 27.07.11(Eugen Coseriu)

27.07.1921 S-a născut, la Mihăileni, Bălţi EUGEN COŞERIU – lingvist român

90 ani de la naşterea lingvistului român

Eugen Coşeriu s-a născut pe 27 iulie 1921 la Mihăileni, judeţul Bălţi, azi Republica Moldova. Eugen Coşeriu şi-a făcut studiile liceale la Bălţi şi pe cele universitare la Iaşi, Padova şi Milano. Şi-a susţinut teza de doctorat în filologie, în 1944, cu tema Influenţa poeziei epice medievale franceze şi italiene asupra poeziei epice slave meridionale şi în filosofie la Milano, în 1949, cu teza despre Ideile estetice în ţările romanice. Şi-a început cariera universitară la Milano şi a continuat la Montevideo, la Bonn şi Frankfurt pe Main. Din 1963 s-a stabilit în Germania, unde a fost profesor titular de filologie romanică şi lingvistică generală la Universitatea din Tubingen. Considerat ca unul dintre cei mai originali teoreticieni ai lingvisticii contemporane, Eugen Coşeriu a elaborat o serie de teorii noi despre unele probleme fundamentale ale filologiei şi istoriei limbii, a impus conceptul de normă între limbă ca sistem şi aceea vorbită practic, contribuind la îmbogăţirea metodologiei din disciplinele lingvistice. În semn de recunoaştere a contribuţiilor sale ştiinţifice peste 50 de universităţi din lume i-au acordat titlul Doctor Honoris Causa, printre care şi Universitatea Ştefan cel Mare, unde a şi susţinut prelegeri în faţa studenţilor, în anii 1990. Colocviul internaţional de ştiinţe ale limbajului iniţiat de Facultatea de Litere a Universităţii sucevene îi poartă numele. Între 1950 şi 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay. Apoi, vreme de 2 ani, a fost profesor-invitat la Universitatea din Bonn, pentru ca din 1963 până la finele vieţii să fie profesor la Universitatea din Tübingen, unde discipolii au creat Şcoala lingvistică de la Tübingen. În anul 1991 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A participat la unele manifestari ştiinţifice, remarcabilă fiind contribuţia sa la dezbaterea privind existenţa unei aşa-numite limbi moldoveneşti, organizată, în anul 1994, în Aula Academiei Române. Se stinge din viaţă pe 7 septembrie 2002, la Tübingen, Germania.

Surse: ro.wikipedia.org; www.compendium.ro; liceu.ucoz.com; www.clementmedia.ro;

Aniversari culturale 26.07.11(George Bernard Shaw)

26.07.1856 S-a născut, la Dublin, Irlanda GEORGE BERNARD SHAW – scriitor irlandez

155 ani de la naşterea scriitorului irlandez

George Bernard Shaw s-a născut pe 26 iulie 1856 la Dublin, în Irlanda. În 1867 G.B.Shaw intră la Wesleyan Connexional School din Dublin. Din 1870 devine funcţionar la o agenţie imobiliară din Dublin. Între 1876 şi 1885 urmează ani de studiu asiduu la The British Museum Library. Primul său roman Immaturity din 1879 i-a fost respins de editura Chapman and Hall. Atras de mişcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii Fabian Society, din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole şi pamflete pe teme sociale şi politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic şi combativ. Continuă şi activitatea literară şi reuşeşte să publice primele romane: An Unsocial Socialist, 1884, Cashel Byron's Profession, 1885, Love Among Artists, 1887. Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen şi scrie eseul The Quintessence of Ibsenism, 1891, devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea The Perfect Wagnerite, 1898. În iunie 1898 se căsătoreşte cu Charlotte Frances Payne-Townshend, o irlandeză milionară, care l-a îngrijit după o operaţie suferită în aprilie, aceluiaşi an, datorată necrozei osului. Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înţelege şi piesa a fost abandonată. Shaw a extras schiţele iniţiale şi, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă Widowers' Houses, reprezentată în 1892. Această piesă şi cele ce au urmat au provocat o adevărată furtună în lumea teatrală şi literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, la sfârşitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. În 1912-1913 scrie piesa Pygmalion, care va avea premiera în 1913 la His Majesty's Theatre. În anul 1925 i se acorda Premiul Nobel pentru literatură, Shaw accepta titlul de laureat, dar refuză banii, cerând să li se dea o destinaţie mai bună. Devenit celebru, a continuat până la sfârşitul vieţii să participe la viaţa social-politică. Poziţia lui era ambiguă, salută revoluţia socialistă din Rusia şi se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anul 1931, în acelaşi timp condamnă regimurile totalitare şi este adept al democraţiei. A murit pe 2 noiembrie 1950 la vârsta înaintată de 94 de ani în reşedinţa sa din Ayot Saint Lawrence.

Surse: Pygmalion, George Bernard Shaw, Editura Albatros, Bucureşti, 1990; ro.wikipedia.org; www.biblacad.ro; ilustri.wordpress.com;

Aniversari culturale 25.07.11(Mihai Codreanu)

25.07.1876 S-a născut, la Iaşi MIHAI CODREANU – poet român

135 ani de la naşterea poetului român

Mihai Codreanu s-a născut pe 25 iulie 1876 la Iaşi, unde îşi va petrece cea mai mare parte a vieţii. Primele poezii publicate datează din perioada în care frecventa cursurile Liceului Naţional din Iaşi. Încă de pe atunci se observa influenţa a două mari nume asupra creaţiei sale literare Eminescu şi Baudelaire. Se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi dar nu renunţă la activitatea literară şi la pasiunea pentru scris. Asistă în paralel la cursurile din cadrul Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică. Primul volum Diafane vede lumina tiparului imediat după terminarea facultăţii, în 1901. În acelaşi an debutează şi ca traducător cu opera Martira de Jean Richepin. Lucrarea care însă îi confirmă valoarea în această nouă postură este traducerea piesei Cyrano de Bergerac de Edmund Rostand. Aceasta a fost considerată a fi cea mai bună traducere în limba română, poetul fiind recompensat şi de către Direcţia Naţională a Teatrelor. Cu mari înclinaţii spre teatru, s-a implica şi în procesul de punere în scenă a unora din piesele autorilor francezi. A colaborat cu diverse publicaţii ale vremii, trimiţând spre tipărire numeroase versuri, articole, traduceri şi comentarii literare. Editura revistei „Viaţa românească” a fost cea care a publicat cel mai important volum de sonete al său intitulat Statui. Cuprinzând un număr de 99 de sonete, acest volum l-a consacrat pe Codreanu drept cel mai important sonetist român. Activitatea sa literară a fost recunoscută la nivel naţional fiind decorat cu medalia „Bene merenti” pentru merite literare iar, mai târziu, este numit membru corespondent al Academiei Române. Din motive de sănătate, Mihai Codreanu a renunţat la a profesa avocatura şi s-a dedicat exclusiv activităţii literare şi carierei didactice. Ajunge profesor în cadrul Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică, la catedra de „Dicţie, citire expresivă, critică, psihologie teatrală şi scenică”, apoi director. Mihai Codreanu s-a remarcat şi ca director al Naţionalului ieşean. Codreanu a urcat pe scenă o singură dată, în stagiunea 1912-1913, în piesa Martira. În anul 1921, după apariţia volumului de sonete Cântecul deşertăciunii activitatea lui Mihai Codreanu a fost recunoscută şi pe plan internaţional. Ministerul Instrucţiunii Publice din Franţa l-a numit Cavaler al Academiei Franceze în semn de recunoştinţă pentru implicarea sa în activitatea de promovare a culturii franceze. Tot în semn de recunoştinţă din partea Franţei, a fost decorat şi cu Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare. Semnele bolii manifestate din tinereţe s-au accentuat Codreanu pierzându-şi în totalitate vederea, poemele fiindu-i aşternute pe hârtie de prieteni apropiaţi, apoi de secretara sa. Mihai Codreanu a murit în pe 23 octombrie 1957 la vârsta de 81 de ani în locuinţa sa din Iaşi. Este vorba despre casa care astăzi găzduieşte Muzeul „Mihai Codreanu”, o casă închinată sonetului precum a fost şi viaţa poetului.

Surse: ro.wikipedia.org; www.muzeulliteraturiiiasi.ro; www.elena-florenta.spruz.com; www.9am.ro;

Aniversari culturale 21.07.11(Vasile Alecsandri)

21.07.1821 S-a născut, la Bacău VASILE ALECSANDRI – scriitor român

190 ani de la naşterea scriitorului român

Vasile Alecsandri s-a născut pe 21 iulie 1821, undeva în judeţul Bacău. A copilărit pe moşia de la Mirceşti a tatălui său, medelnicerul Vasile Alecsandri. Între 1828 - 1830 îşi completează cunoştinţele la pensionul lui Victor Cuenim, deschis în 1828 la Iaşi. A studiat la Paris în perioada 1834-1839 şi s-a înscris apoi la facultatea de medicină. A abandonat şi a urmat o perioadă cursurile facultăţii de drept. Preocupat de literatură, a renunţat şi la drept, în această perioadă începând să scrie versuri în limba franceză. În 1839 a părăsit Franţa şi a făcut o călătorie în Italia, culegând impresii care se vor regăsi în primele scrieri în limba română. În 1840 publică în revista Dacia literară nuvela Buchetiera de la Florenţa şi a devenit director al teatrului din Iaşi. A scris în acest an vodevilul Farmazonul din Hârlău, jucat pe scena din Iaşi. În anul următor prindea viaţă pe aceeaşi scenă piesa Modista şi cinovnicul. În 1842, după o călătorie prin munţii Moldovei, a scris poezia Sora şi Hoţul, un an mai târziu, nuvela O primbare la munţi. În 1844 se află la conducerea revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica şi publică o parte a Doinelor, nuvelele O primblare la munţi şi Istoria unui galben. În 1845 îi cunoştea pe Nicolae Bălcescu şi pe Elena Negri. În următorii doi ani a însoţit-o pe Elena Negri, de care se îndrăgostise, într-o călătorie în Italia, Austria, Germania şi Franţa. Aceasta a murit la întoarcerea în ţară, pe vapor. A scris în 1847 piesa Piatra din casă. În timpul Revoluţiei din 1848 a scris poezia Deşteptarea României şi a redactat împreună cu alţi patrioţi, petiţia Dorinţele partidei naţionale din Moldova, cuprinzând revendicările ce trebuiau aduse la cunoştinţa domnitorului Mihail Sturza. S-a refugiat în munţi, apoi la Brasov, după înăbuşirea revoluţiei, evocând aceste întâmplări în fragmentul de proză Un episod din anul 1848. În 1849 a scris studiul Românii şi poezia lor, sub forma unei scrisori către Alexandru Hurmuzachi, publicat în revista Bucovina şi în 1850 se juca la Iaşi Chiriţa în Iaşi sau Două fete şi-o neneacă. Peste doi ani apărea la Iaşi prima parte din colecţia de opere folclorice Poezii populare. Balade (cântece bătrânesti) şi prima culegere de teatru, Repertoriu dramatic, se juca piesa Chiriţa în provincie. În 1853 a publicat la Paris primul volum de poezii originale, Doine şi lăcrimioare şi la Iasi, a doua parte a Poeziilor populare. În urma călatoriei intreprinse în sudul Franţei, în Spania şi în nordul Africii, a redactat jurnalul Călătorie în Africa, care va fi publicat în 1855, în revista condusă de el, România literară. În 1859, după săvârşirea Unirii, a plecat într-o misiune diplomatică la Paris, Londra şi Torino, pentru a obţine recunoaşterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A abandonat activitatea politică în 1860 şi s-a retras la Mirceşti, compunând piese de teatru, printre care Rusaliile şi câteva Cântecele comice. În 1866 a apărut întreaga colecţie a Poeziilor populare, într-un singur volum. A fost numit membru al Societăţii literare române pentru cultura limbii, care va deveni Academia Română în 1879. În 1885 a fost numit ministru plenipotenţiar al României la Paris, post pe care l-a deţinut până la moarte. Vasile Alecsandri a murit la 22 august 1890 şi este înmormântat în curtea conacului său din Mirceşti.

Surse: Poezii populare ale românilor, Vasile Alecsandri, Editura Minerva, Bucureşti, 1973; ro.wikipedia.org; biografii.famouswhy.ro www.cinemagia.ro;

Aniversari culturale 20.07.11 (Biblionet la I.C. Bratianu)

20.07.2011 BIBLIONET LA I.C. BRĂTIANU

Biblionet este un proiect finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates prin intermediul programului Global Libraries implementat de International Research & Exchanges Board (IREX). Acest program ajută la transformarea Bibliotecii „Nicolae Iorga” din comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea într-o resursă vitală care poate asigura îmbunătăţirea calităţii vieţii în localitatea noastră, prin accesul la internet gratuit. În acest sens Biblionet a furnizat bibliotecii patru calculatoare complet echipate, cu camere web, caşti şi programe, o imprimantă, un videoproiector, un scaner şi multă fericire. Am aşteptat foarte mult, dar nu mi-am pierdut speranţa nici o secundă, ştiam că cel mai important lucru este să ofer tuturor locuitorilor o şansă la cultură, la cunoaştere, la informaţie, iar cel mai uşor şi accesibil mod în zilele noastre este internetul. Mulţumesc tuturor celor care, direct sau indirect, m-au ajutat şi care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a mă sprijini. Sper într-o inaugurare frumoasă, cât mai curând şi vă aştept cu drag!

Aniversari culturale 19.07.11(A.J. Cronin)

19.07.1896 S-a născut, la Cardross, Scoţia A.J. CRONIN – scriitor scoţian

115 ani de la naşterea scriitorului scoţian

Archibald Joseph Cronin s-a născut la 19 iulie 1896, în Cardross, Dunbartonshire. Tatăl său a murit când avea 7 ani, mama a fost prima femeie inspector sanitar din Scoţia. A absolvit Facultatea de Medicină la Universitatea din Glasgow în 1919, şi-a întrerupt studiile şi a fost chirurg în Marina Regală în timpul primului război mondial. În 1925 devenea doctor în medicină. A fost inspector sanitar şi a studiat bolile profesionale din minerit. S-a căsătorit în 1921 cu o doctoriţă, Mary Agnes Gibson şi au avut 3 copii. În 1926 începea să practice medicina la Londra dar a renunţat din cauza unor probleme de sănătate şi s-a dedicat scrisului. A debutat cu romanul Hatter's Castle 1931, primit cu entuziasm de public şi devenit rapid bestseller în Marea Britanie. A continuat cu romanul Three Loves 1932, nuvela Kaleidoscope in K 1932, romanul Grand Canary 1933, nuvelele Country Doctor 1936, The Stars Look Down 1935. În 1937 publică romanul The Citadel, o oglindă a serviciilor medicale britanice ale vremii, cea mai bine vândută carte scrisă de el. A scris povestiri şi eseuri în publicaţii britanice şi străine, scenariul Jupiter Laughs 1940, The Keys of the Kingdom 1941, Adventures of a Black Bag 1943, The Spanish Gardener 1948, The Northern Light 1958, The Judas Tree 1961, A Pocketful of Rye 1969,Desmonde 1975, Lady with Carnations 1976, Doctor Finlay of Tannochbrae 1978. Prima adaptare pentru marele ecran a scrierilor sale a fost Once to Every Woman, în 1934, film realizat după nuvela Kaleidoscope in K, publicată în 1932. În 1934 apărea filmul Grand Canare după romanul omonim, regizat de Irving Cummings, apoi The Citadel în 1938, în regia lui King Vidor. După succesul avut la Hollywood, A.J. Cronin s-a mutat împreună cu familia în Statele Unite, în 1939. A revenit în Anglia în 1945. Între timp s-au realizat filmele Vigil in the Night 1940, The Stars Look Down 1940, Shining Victory 1941, Hatter's Castle 1942, The Keys of the Kingdom 1944. În 1950 a publicat cartea autobiografică Adventures in Two Worlds. A călătorit în Irlanda, din nou a stat o perioadă în S.U.A., apoi în Canada, Franţa. Ultimul său domiciliu a fost în Montreux, Elveţia. A murit pe 06 ianuarie 1981, în Montreux, Elveţia.

Surse: ro.wikipedia.org; biografii.famouswhy.ro www..knowledgerush.com;

Aniversari culturale 18.07.11(William Thackeray, Primul 10 din gimnastica)

18.07.1811 S-a născut, la Calcutta, India WILLIAM MAKEPEACE THACKERAY – scriitor englez

200 ani de la naşterea scriitorului englez

William Makepeace Thackeray s-a născut pe 18 iulie 1811, la Calcutta, în India. Thackeray era fiul unui secretar din conducerea Companiei Britanice a Indiilor de Est. Tatăl său a murit când William avea 5 ani. În 1817 băiatul a fost trimis în Anglia, fără mama sa, care a rămas în India, şi a fost educat în mai multe şcoli bine cotate. Intenţia de a studia la Universitatea Cambridge a durat numai un an 1829, dar câteva scrieri ale lui au fost publicate totuşi în revistele universităţii. În 1830, tânărul Thackeray a călătorit la Paris şi la Weimar, unde l-a cunoscut de Goethe. La 21 de ani a intrat în posesia averii moştenite de la părinţi, pe care a risipit-o însă destul de repede în jocuri de noroc, în încercarea de a fonda două ziare lipsite de succes şi în falimentul a două bănci indiene. Obligat să-şi câştige existenţa, Thackeray s-a îndreptat către jurnalism, semnând pentru Fraser's Magazine articole de critică de artă, schiţe, dar şi două opere literare mai dezvoltate, Norocul lui Barry Lyndon 1844 şi Cartea snobilor 1846. După câteva scrieri de succes, renumele i-a fost asigurat de romanul Bâlciul deşertăciunilor 1847, care i-a atras elogiile criticii şi admiraţia publicului încă înainte de apariţia ultimului fascicul. În anul 1848 începe publicarea în foileton a romanului Pendennis, ca mai târziu în 1852 să publice romanul istoric Henry Esmond. William Makepeace Thackeray se stinge din viaţă pe 24 decembrie 1863, la Londra, în urma unui atac de apoplexie, lăsând neterminat romanul Denis Duval.

18.07.1976 Primul 10 din istoria gimnasticii obţinut de NADIA COMĂNICI la Olimpiada din Montreal

35 ani de la primul 10 din istoria gimnasticii feminine

Gimnastica mondială aniversează astăzi 35 de ani de când Nadia Comăneci a reuşit să dea peste cap calculatorul concursului de la Jocurile Olimpice de la Montreal, arătându-se în premieră nota 1.00, ceea ce însemna de fapt nota maximă 10.00. Exerciţiul Nadiei de la paralele i-a uimit pe toţi, începând cu arbitri, coechipiere, adversari, spectatori şi terminând cu telespectatorii. La cei doar 14 ani, talentul şi dorinţa de afirmare nu o puteau lăsa să plece de la Montreal doar cu o singură notă de 10. Nadia Comăneci a reuşit însă să facă o lume întreagă să vorbească despre ea şi despre ţara noastră, nu doar atunci, ci şi acum, la 35 de ani distanţă de la încheierea evenimentului. Nadia a mai obţinut încă şase note maxime, ocupându-şi astfel loc în istoria gimnasticii. Două dintre cele şapte note de 10 au fost obţinute de Nadia în concursul individual compus paralele şi bârnă, două în concursul pe echipe paralele şi bârnă şi alte trei în finalele pe aparate paralele, bârnă şi sol. Jocurile Olimpice de la Montreal au fost denumite de presa mondială şi nu numai Olimpiada Nadiei Comăneci, cele mai puternice publicaţii din lume elogiind performanţele din Canada ale gimnastei române. A început gimnastica în 1972, la 10 ani, şi a încheiat performanţa în 1984, fiind considerată cea mai titrată gimnastă din toate timpurile. În 1989 a părăsit România, stabilindu-se în SUA, iar şapte ani mai târziu s-a căsătorit cu fostul gimnast Bart Conner. Cei doi au un copil, născut pe 3 iunie 2006, Paul Dylan, şi conduc împreună propria academie de gimnastică, în Oklahoma. De-a lungul carierei, a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, câştigând cinci medalii de aur trei la Montreal, în 1976, şi două la Moscova, în 1980, două titluri mondiale în 1978 şi 1979 şi cinci titluri europene la ediţiile din 1977 şi 1979.

Surse: Bîlciul deşertăciunilor, William Thackeray, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1963; ro.wikipedia.org; www.adevarul.ro www.art247.com; www.9am.ro; metropotam.ro;

Aniversari culturale 14.07.11(Madalina Manole)

14.07.2010 A murit, la Bucureşti MĂDĂLINA MANOLE – solistă şi instrumentistă româncă

1 an de la moartea solistei şi instrumentistei române

Mădălina Manole s-a născut pe 14 iulie 1967, la Vălenii de Munte, fiind primul copil al cuplului format din Ion şi Eugenia Manole. Interpreta a moştenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie tânăra artistă ia lecţii de chitară de la Ana Tetelea Ionescu. Mădălina Manole îşi face debutul muzical la 15 ani în Cenaclul Tineretului prahovean. Concomitent, Mădălina Manole şi-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploieşti. De asemenea, Mădălina Manole a terminat Şcoala de controlori trafic aerian Băneasa şi a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu. Între 1982-1985 Mădălina îşi face debutul în muzica folk, devine membră a cenaclului Serbările Scânteii Tineretului condus de Lucian Avramescu, înfiinţează duetul Alfa şi Beta şi împreună cu Ştefania Ghiţă participă la turneele cenaclului din toată ţara cunoscând deja succesul cu compoziţiile folk înregistate. Între 1985-1988 studiază canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Artă, clasa Ionel Tudor-Mihaela Runceanu. În 1988 debutează la Festivalul Naţional MAMAIA, unde obţine o menţiune cu melodia Un om sentimental, este începutul colaborării muzicale cu compozitorul Şerban Georgescu. În anul 1991, obţine discul de aur pentru albumul Fată dragă. După albumul Fată dragă, Mădălina Manole primeşte alte două discuri de aur pentru vânzări de două milioane de unităţi (LP şi MC). În anul 1997, lansează albumul Lină, lină Mădălină, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional - Polygram Group (prin Zone Records Romania). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic cu o orchestră de muzică populară condusă de regretatul Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, Lucreţia Ciobanu, Mioara Velicu. În 1997, ia fiinţă Asociaţia Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural şi umanitar. În anul 2000, obţine distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România şi respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România. Cântăreaţa Mădălina Manole a devenit mămică, pe 8 iunie 2009. Vedeta în vârstă de 42 de ani a adus pe lume un băieţel. La începutul lunii octombrie 2009, Fata cu părul de foc s-a căsătorit cu iubitul ei Mircea Petru şi l-a botezat pe fiul ei Petru Jr. Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează O 9 Mădălina Manole şi reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei. Mădălina Manole a decedat pe14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Fata cu părul de foc, Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obişnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin suicid, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situaţii, în faţa biserici Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti şi apoi a fost înhumată în cimintirul Bolovani din Ploieşti.

Surse: ro.wikipedia.org; madalinamanole.ro; www.youtube.com; www.ziare.com;

Aniversari culturale 13.07.11(Maria Ventura)

13.07.1886 S-a născut, la Bucureşti MARIA VENTURA – actriţă româncă

125 ani de la naşterea actriţei române

Maria Ventura s-a născut pe 13 iulie 1886, la Bucureşti, ca Maria-Aristiţa, fiica actorilor Grigore Ventura şi Lea Fanşeta Vermont, a făcut primele clase de liceu la Bucureşti, apoi a continuat la Paris, la Liceul Lamartine. A studiat Arta Dramatică la Conservatorul din Paris cu Eugène Silvain şi Paul Mounet. Încă din timpul studenţiei a participat la mai multe spectacole alături de Sarah Bernhardt. A întreprins un turneu în America, împreună cu Edouard de Max şi Sarah Bernhardt, iar în 1905, a primit Premiul I pentru interpretarea unei tragedii şi Premiul II pentru comedie, acordate de Conservatorul din Paris. Debutul parizian are loc în 1919, la Comedia Franceză, cu Le voile dechiré de Pierre Wolff. A jucat pe scenele mai multor teatre pariziene, Thèatre d’Orange, Odéon, Réjane sau Comédie Française care o numeşte societară, începând cu 1 ianuarie 1922, a continuat să joace până la 31 decembrie 1945, când a ieşit la pensie. Interpretează personaje principale din piesele marilor autori, Jean Racine, Jean Baptiste Molière, Anton Pavlovici Cehov, George Bernard Shaw, Luigi Pirandello, François Mauriac sau Georges Bataille. Din 1929, când a întemeiat un teatru care-i va purta numele la Bucureşti, joacă anual în România, piese din dramaturgia universală sau românească. Pe 11 septembrie 1912 , în sala Eforie din Bucureşti, are loc premiera a primului film românesc, Independenţa României, în care rolurile principale au fost deţinute de Constantin Nottara, în rolul regelui Carol I şi Maria Ventura, în rolul reginei Elisabeta. Filmul, finanţat de Leon Popescu, a fost cumpărat şi rulat la Budapesta, Viena şi Paris. Maria Ventura se stinge din viaţă la ora 3 dimineaţa, pe 3 decembrie 1954, la Paris şi este înmormântată pe 6 decembrie la cimitirul Passy, lângă Trocadero.

Surse: Aniversări culturale, nr. 1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; ftp.unet.ro;

Aniversari culturale 12.07.11(Erasmus din Rotterdam)

12.07.1536 A murit, la Basel, Elveţia ERASMUS din ROTTERDAM – scriitor şi filosof olandez

475 ani de la moartea scriitorului şi filosofului olandez

Erasmus din Rotterdam s-a născut în 1466, dintr-o legătură nelegitimă. Un tânar călugăr olandez, Geert de Praet, din Goda, fugise din mănăstirea în care-l pusese familia şi a făcut cunoştinţă cu fiica unui medic din Sevenberg, al cărui nume de botez era Margareta. Din dragostea lor vinovată a luat naştere copilul Geert Geerts. Mai târziu, scriitorul şi-a luat numele latino-grec Desiderius Erasmus. Prima educaţie i-au dat-o părinţii, la Gouda, pâna la vârsta de nouă ani, apoi a fost trimis la Utrecht, spre a cânta în corul catedralei, urmând în acelaşi timp cursurile şcolii ce funcţiona pe lânga ea. Erasmus nu avea ureche muzicală, aşa că a trecut la studiul limbilor şi literaturilor clasice la şcoala din Deventer. Progresele repezi pe care le-a făcut în acest studiu i-au surprins pe profesorii lui. Din nefericire, precocele elev n-a putut urma pâna la sfârşit cursurile şcolii. O epidemie de ciumă i-a răpit mama şi nu mult după aceea i-a murit şi tatăl. Rudele l-au internat în şcoala Fraţilor vieţii comune din Herzogenbusch. În 1486, Erasmus a intrat în mănăstirea augustinilor de la Steyn, de lânga Gouda, dar nu din vocaţie religioasă, ci din dorinţa de a se folosi de biblioteca acelei mănăstiri, care trecea drept cea mai bună din regiune. A fost recomandat episcopului din Cambrai, care îşi propusese să întreprindă o vizită la Roma, ca secretar, pentru că ştia foarte bine limba latină. S-a dus la Cambrai, dar vizita la Roma nu a mai avut loc. Episcopul l-a ajutat cu bani să plece la Paris pentru a-şi continua studiile, la Colegiul Montaigu. Erasmus a ales să dea lecţii particulare, care i-au permis să trăiască independent. L-a cunoscut pe Thomas Morus, pe atunci student, cu care a rămas prieten toată viaţa. Între 1497 şi 1505, Erasmus a făcut de mai multe ori drumul între Londra şi Paris. În Anglia era preţuit numai pentru spiritul său pătrunzător, pentru cunoştinţele sale întinse, pentru limba latină, curată şi elegantă, pe care o vorbea. A izbutit să atragă atenţia şi să-şi asigure simpatiile cercurilor culte din alte ţări, printr-o lucrare, un dicţionar de citate din autori clasici, greci şi latini. În 1500, lucrarea a apărut la Paris sub titlul Adagia. În 1505, Universitatea din Cambridge l-a însărcinat să facă pentru studenţii ei un curs de limba şi literatura greacă. În anul următor, a luat drumul Italiei. S-a oprit la Torino, unde a obţinut titlul de doctor în teologie. Cercurile ecleziastice din jurul scaunului papal l-au primit bine, l-au dezlegat de jurământul călugăresc, i-au permis să se îmbrace civil. În 1509, tronul Angliei a fost ocupat de Henric al VIII-lea, pe care Erasmus îl cunoscuse mai înainte ca prinţ moştenitor şi care i se arătase foarte favorabil. Ca urmare, s-a întors în Anglia, prin Elveţia, Germania şi Ţările de Jos. Cancelarul Universităţii din Cambridge, episcopul John Fischer, i-a oferit o catedră de limba şi literatura greacă şi l-a însărcinat să facă un curs de teologie la Queens-College. Sănătatea lui Erasmus a fost întotdeauna delicată, iar clima insulară nu i-a fost prea favorabilă. Marele învăţat şi-a întors din nou privirile spre Italia, unde clima era mult mai blândă şi unde se suise pe tronul pontifical, sub numele de Leon al X-lea, cardinalul Giovanni de Medici, care îi arătase, la trecerea lui prin Roma, o prietenie deosebită. Erasmus n-a ajuns decât pâna în Elveţia. La Basel a tipărit o ediţie greacă şi o traducere latină a Noului Testament. Pentru că n-a fost invitat să-şi prezinte omagiile noului papă, s-a întors în Anglia. În 1516, Erasmus a primit oferta regelui Spaniei şi a Ţărilor de Jos, care avea să devină ulterior împărat german şi să rămână în istorie sub numele de Carol Quintul. Regele i-a oferit o retribuţie de 400 de florini anual şi titlul de consilier regal, fără nici o obligaţie precisă, rămânând ca Erasmus să fie consultat în anumite probleme ce ţineau de competenţa lui specială. Pentru că era atât de cunoscut şi de preţuit i s-a cerut să se pronunţe în conflictele ideologice care-i frământau pe contemporanii săi. Acest fapt i-a tulburat adânc tot restul vieţii. Duşmănit din toate părţile, dar mai mult din partea protestanţilor, Erasmus a fost nevoit să se refugieze la Freiburg, în Breisgan. Neputându-se însă împăca cu clima de acolo a vrut să se întoarcă în Ţările de Jos, ca să revadă locul în care s-a născut. În trecerea prin Basel a căzut grav bolnav. A murit în noaptea de 11 spre 12 iulie 1536, fără asistenţa nici uneia din Biserici.

Surse: Aniversări culturale, nr. 1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; ro.wikipedia.org; www.ziaruldemures.ro; www.lib-art.com;

Aniversari culturale 11.07.11(Luis de Gongora y Argote)

11.07.1561 S-a născut, la Cordoba, Spania LUIS de GONGORA y ARGOTE – poet şi dramaturg spaniol

450 ani de la naşterea poetului şi dramaturgului spaniol

Luis de Gongora y Argote s-a născut într-o familie bogată, pe 11 iulie 1561, la Cordoba. A studiat la Universitatea din Salamanca absolvind cursurile în 1585, fiind apoi ales canonic la o catedrală din Cordoba, funcţie care i-a permis să călătorească mult. În 1603 a fost mutat la tribunalul din Valladolid, în căutarea unor îmbunătăţiri în situaţia lui economică. La acea vreme, a scris unele dintre cele mai ingenioase corespondenţe ale sale, a legat o prietenie fructuoasă cu Pedro Espinosa şi a intrat în vrăjmăşie teribilă, cu rivalul său, Francisco de Quevedo. Deşi nu a publicat în timpul vieţii sale aproape nici una dintre poeziile sale, acestea au circulat din mână în mână şi au fost citite şi discutate pe larg. În 1609 sa întors la Cordoba şi a început să-şi intensifice tensiunea şi frumuseţea în stil baroc a versului său. În 1612 a scris Fabula lui Polifem şi Galateea "Fábula de Polifemo y Galatea", un poem în octave care parafraza un pasaj din mitologie Metamorfozele de Ovidiu. În 1613 scrie Singurătăţile "Las soledades", iar în 1618 Fabula lui Piram şi Tisbe " Fábula de Píramo y Tisbe". Luis de Góngora a scris de asemenea trei piese de teatru, de fermitate Isabela 1613, comedie Venatoria şi Dr. Carlino, ultima neterminată. În 1617 Philip III l-a numit capelan regal şi l-a primit la Curte. Pentru a reda această poziţie, cât a trăit la Curte până în 1626, a încercat să obţină funcţii şi favoruri pentru membrii familiei sale iar anul următor după ce şi-a pierdut memoria, s-a întors la Cordoba, unde a murit în urma unui atac cerebral, în mijlocul sărăciei extreme, pe 23 mai 1627.

Surse: Aniversări culturale, nr. 1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; ro.wikipedia.org; www.biografiasyvidas.com; es.wikipedia.org; www.spainisculture.com;

Aniversari culturale 10.07.11(Marcel Proust)

10.07.1871 S-a născut, la Auteuil, Paris MARCEL PROUST – scriitor francez

140 ani de la naşterea scriitorului francez

Marcel Proust s-a născut pe 10 iulie 1871, la Auteuil, Paris, numele întreg Marcel Valentin Louis Eugène Georges Proust. Grav bolnav încă din primii ani ai copilăriei, urmează cursurile liceului Condorcet şi apoi Facultatea de drept de la Paris, în paralel audiază şi prelegerile ţinute de Bergson la Sorbona. În 1896, la insistenţele familiei se prezintă la concursul instituit de Biblioteca Mazarine dar nu va ocupa postul cerând un concediu pe care-l va prelungi până la sfârşitul vieţii. În acelaşi an publică Plăcerile şi zilele. 1908 a fost un an extrem de important în dezvoltarea sa scriitoricească Proust a început să construiască un roman din fragmente disparate, roman la care a lucrat continuu. Era vorba de o operă literară centrată în jurul unui narator la persoana I, care suferea de insomnie şi care în timpul nopţii îşi aminteşte cum în copilărie o aştepta pe mama sa să intre dimineaţa în camera sa. Romanul trebuia să se încheie cu o examinare critică a teoriei lui Sainte-Beuve, şi apoi cu respingerea ideii că biografia unui artist este unealta principală pe care un critic o utilizează pentru a-i înţelege opera. Astfel iau fiinţă pe rând în acest şantier al caietelor iniţiale părţi semnificative din "Combray", "Swann indragostit", fragmente din La umbra fetelor în floare, Sodoma şi Gomora şi Timpul regăsit. Pentru că nu găsea un editor care să-l publice, Proust s-a îndepărtat foarte mult de proiectul său primar, deşi rezultatul final păstra multe motive şi elemente din această schiţă iniţială. Prima parte, Partea dinspre Swann 1913, publicată iniţial pe cheltuiala sa, nu a atras atenţia asupra sa. Cinci ani mai târziu, cea de-a doua parte, La umbra fetelor în floare 1919, a avut un mare succes şi a câştigat prestigiosul Premiu Goncourt. Părţile a treia şi a patra, Partea spre Guermantes 2 volume, 1920-1921 şi Sodoma şi Gomora 2 volume, 1921-1922, au fost de asemenea bine primite. Ultimele trei părţi, lăsate în manuscris la moartea sa, au fost publicate postum: Prizoniera sau Captiva 1923, Albertine a dispărut sau Fugara 2 volume, 1925 şi Timpul regăsit 2 volume, 1927. Proust şi-a petrecut ultimii trei ani de viaţă închis în celebra sa cameră cu pereţii din dopuri de plută, şi a lucrat zi şi noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat. A murit pe 18 noiembrie 1922, la Paris, din cauza unei bronşite căpătate în timp ce vizita expoziţia pictorului său olandez preferat, Vermeer şi este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.

Surse: Scriitori francezi, Coordonator Angela Ion, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978; www.ro.wikipedia.org; www.guardian.co.uk;