Faceți căutări pe acest blog

luni, 12 decembrie 2011

Aniversari culturale 12.12.11(Mos Craciun din Anglia la I.C. Bratianu)

12.12.2011 Mos Craciun soseste din Anglia in comuna I.C. Bratianu

Fred Cox impreuna cu fiul John, reprezentanti ai fundatiei "Baby Aid" au adus cadouri de Mos Craciun copiilor din comuna I.C. Brătianu

Anul acesta Mos Craciun a ajuns mai devreme la copiii din comuna I.C. Bratianu, judetul Tulcea. De doi ani Fred Cox aduce cadouri pentru copiii din comuna noastra în numele fundaţiei britanice pe care o reprezintă "Baby Aid". Englezul este mirat de sărăcia din mediu rural din ţara noastră. Cu ajutorul unor donaţii obţinute de la cetăţenii britanici şi de la autorităţile din Eastbourne, Fred Cox şi-a umplut sacii cu bunătăţi, cadouri pe care le-a împărţit copiilor din comuna. Copiii l-au intampinat pe d-l Fred in sala mare a Scolii "Ion Creanga",  multumiti si incantati i-au cantat colinde romanesti. Dupa vizita de la scoala d-l Fred impreuna cu fiul John si d-l primar Viorel Chirita au mers prin comuna la familiile defavorizate cu copii pentru a le darui un strop de fericire. Cum a fost va invit sa vedeti in imaginile urmatoare.



















marți, 6 decembrie 2011

Aniversari culturale 6.12.11(Hramul Bisericii Sf. Nicolae)

06.12 Sărbătoarea Sfântului Nicolae

Hramul Bisericii Sf. Nicolae din comuna I.C. Brătianu


În fiecare an, pe data de 6 decembrie are loc Hramul Bisericii, organizat de Biserica Sf. Nicolae reprezentată de preot Oltean Silviu Andrei în parteneriat cu  Primăria comunei I.C. Brătianu reprezentată de dl primar Viorel Chiriţă şi Căminul cultural reprezentat de d-na referent cultural Crăciun Mariana. La liturghie slujesc cel puţin trei preoţi şi participă majoritatea locuitorilor comunei I.C. Brătianu, dar şi credincioşi din oraşul Galaţi. După terminarea slujbei religioase enoriaşii sunt aşteptaţi în sala mare a Căminului cultural pentru o masă tradiţională de peşte, anul acesta s-a servit borş de peşte, saramură de peşte cu ardei şi peşte prăjit cu hrean. 
Ce a fost în acest an vă invit să vedeţi în imaginile următoare.









Borşul de peşte

Saramura de peşte

Peştele prăjit

Tanti Neculina(dreapta) bucătăreasa şefă şi ajutoarele ei














Rugăciunea de binecuvântare înainte de masă












luni, 5 decembrie 2011

Aniversari culturale 5.12.11(Walt Disney)

05.12.1901 S-a născut, la Chicago, Ilinois  WALT DISNEY – regizor american

110 ani de la naşterea regizorului american

Walt Disney, pe numele său adevărat Walter Elias Disney, s-a născut pe 5 decembrie 1901, în oraşul american Chicago. Imediat după naşterea lui, familia se mută într-un orăşel din statul Missouri, loc unde micul Walt îşi va petrece cei mai frumoşi ani ai copilăriei. La numai şapte ani Walt vindea schiţe şi desene vecinilor. Ajutorul şi incurajările au venit din partea mamei şi a fratelui mai mare, Roy. În această perioadă, Walt învaţă să iubească natura şi animalele. În liceu, Walt Disney prinde şi gustul actoriei, distrându-şi colegii prin imitarea eroului sau favorit, Charlie Chaplin. Noaptea juca diverse roluri în piese comice pe scena unui mic teatru din oraş. În 1918, cererea sa de înrolare în armată este respinsă, pentru ca avea doar 16 ani, aşa că se angajează şofer pe ambulanţă în cadrul Crucii Roşii, plecând pentru câţiva ani în Franţa. Întors din Franţa, creează primul său film de animaţie, despre o fată şi aventurile sale într-o lume a desenelor animate - Alice. Deoarece succesul întarzie să apară în Kansas City - oraşul în care începuse o mică afacere - Walt pleacă la Hollywood, unde îşi deschide un atelier de desen. În scurt timp primeşte o comandă pentru a produce un film de lung-metraj Alice în Ţara Desenelor.  În 1928, Walt Disney îi dă viaţă lui Mickey Mouse. Primul film în care apare Mickey se numeşte Nebunii cu avionul. Debutul pe ecran şi-l face în desenul Vasul cu aburi Willie, primul film de animaţie în care sunetul se sincroniză cu mişcarea buzelor personajelor. Căutând perfecţiunea în domeniul artei, Walt creează celebra companie Tehnicolor, în cadrul căreia produce primele desene animate color Silly Symphonies Cartoon Features. În 1932, filmuleţul Flori şi copaci îi aduce primul dintre multele premii ale Academiei Americane de Film. În 1937 apare şi primul film de animaţie Moara cea veche, în care s-au folosit tehnici speciale cu mai multe camere de filmare.  În acelaşi an - pe 21 decembrie - are loc premiera filmului de animaţie Albă-ca-Zăpada şi cei Şapte Pitici. Spre finalul anului 1940 se termină construcţia noului studio Disney, în care urmau să lucreze mai mult de 1000 de oameni artişti, animatori, scenarişti şi tehnicieni. Aici Disney realizează celebrele filme clasice de animaţie Pinocchio, Elefantul Dumbo, Bambi sau Fantasia.  După război, în 1945, Disney lansează primul film animat Cei trei călăreţi în care personajele desenate sunt combinate cu oameni adevăraţi, urmat imediat de apariţia desenului muzical Mary Poppins. Atenţia lui Walt Disney s-a îndreptat şi asupra educaţiei copiilor. Prin filmele create Deşertul viu, Preeria pe cale de dispariţie, Leul african sau Sălbăticia albă le-a făcut cunoştinţă copiilor cu viaţa animalelor, cu natura şi cu conservarea mediului înconjurător. În 1955 se deschide Parcul Disneyland. În numai zece ani, numărul celor care văzuseră parcul depăşeşte 200 de milioane de oameni. În 1965, prin programul de îmbunătăţire a vieţii din oraşe, Disney creează un al doilea parc, celebrul Disney World. Mult mai mare decât primul, acesta adăpostea un nou parc de amuzament, o staţiune turistică cu un hotel şi un motel, precum şi un prototip al Oraşului de mâine. În 1961, Disney pune bazele Institutului Californian de Artă, un colegiu în care urmau să studieze toţi copiii pasionaţi de artă. Aceasta a fost una dintre marile realizări în domeniul artei, proiectele lui Disney fiind continuate şi după moartea acestuia. Fiicele sale Diane şi Sharon au condus şi terminat lucrările staţiunii turistice Walt Disney World şi a parcului Tărâmul Magic, deschise publicului în 1971, pentru ca în 1989 să se deschidă Parcul Studiourilor Disney. Walt Disney  se stinge din viaţă pe 15 decembrie 1966, la Los Angeles, California, SUA.
 
 
 
 
 
Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.lumea-copiilor.ro; www.disneycenter.com;